Cine este românul care are titlul de “sir” şi conduce Canary Wharf Group – compania care deţine unul dintre principalele cartiere financiare ale Londrei?

Povestea românului începe cu un telefon de la Margaret Thatcher. Sir George Iacobescu finaliza lucrările la World Financial Center din New York pentru Olympia&York, la momentul respectiv cel mai mare dezvoltator imobiliar al lumii.

George Iacobescu are 67 de ani, este născut în România, are titlul de "sir" şi este directorul executiv al Canary Wharf Group - compania care deţine unul dintre principalele cartiere financiare ale Londrei.

"Sunteţi singurul dezvoltator care ar putea realiza Canary Wharf", a spus Margaret Thatcher companiei pentru care lucra românul.

Intrigat de telefonul primit, şeful companiei canadiene, Paul Reichmann, a trimis cinci dintre executivii săi de top la Londra pentru a analiza locaţia. Unul dintre cei cinci era Sir George Iacobescu.

"Trebuia să merg din centrul Londrei în Canary Wharf. M-am pierdut însă pe drum", recunoaşte românul care a absolvit Universitatea din Bucureşti. "Era prima dată când mergeam la Londra. M-am pierdut pe Narrow Street şi mi-am dat seama de ce se numeşte Narrow Street (strada cea îngustă)".

Când a ajuns în Canary Wharf şi-a dat seama că nu există electricitate sau apă potabilă. "Nu era absolut nimic. Nu ţi-ai fi dorit să te prindă întunericul acolo", spune Sir George Iacobescu într-un interviu acordat cotidianului britanic The Telegraph.

Când s-a întors la New York i-a scris un bilet şefului său în care îl sfătuia "Nu te atinge de acest proiect". Totuşi, o lună mai târziu Reichmann semna contractul pentru dezvoltarea Canary Wharf.

În pofida îndoielilor iniţiale ale lui Sir George Iacobescu, Canary Wharf a ajuns unul dintre cele mai cunoscute şi de succes cartiere comerciale şi financiare din lume. Această lucrare i-a adus românului care acum este preşedinte şi director executiv al Canary Wharf Group titlul de sir.

"Este fantastic, însă încerc să strălucesc mai mult prin prisma Canary Wharf", spune el. "Această situaţie nu ar fi posibilă fără dedicaţia şi munca asiduă a colegilor mei".

Povestea din spatele românului

Sir George Iacobescu s-a născut în România în 1945 şi a crescut în timpul regimului comunist pe care îl descrie ca fiind brutal, represiv şi rigid. De formaţie inginer, el a început să lucreze pentru compania britanică Wimpey prezentă la momentul respectiv în România. Românul dezvolta sisteme de irigaţii care să ajute agricultura ţării.

El recunoaşte însă că dintotdeauna şi-a dorit să plece din ţară. O mătuşa care locuia în Canada a plătit 5.000 de dolari pentru a facilita o relaţie între Sir George Iacobescu şi un om de afaceri din Park Lane care acţiona ca intermediar şi care purta discuţii cu oficialii români pentru a permite unor români să plece din ţară.

"La momentul respectiv cel mai bun produs de export al României erau oamenii. Coada era atât de lungă încât a trebuit să aştept trei ani. Într-o zi am primit un telefon prin care eram informat că pot primi un paşaport. Peste doar câteva zile plecam din ţară".

Sir George Iacobescu a plecat în Montreal, Canada. Studiile i-au permis să îşi găsească rapid o slujbă. Totuşi, alte dificultăţi majore aveau să vină, în condiţiile în care logodnica sa era încă în România.

"A durat aproape trei ani - şi au fost probabil cei mai dificili ani din viaţa mea - ca ea să iasă din România".

El explică faptul că la momentul respectiv nu existau paşapoarte în România. Pentru a-şi ajuta logodnica a scris tuturor şefilor de state şi guverne din Occident. "Într-un final, după doi ani un congressman american mi-a răspuns. Suntem pe punctul de a oferi României clauza naţiunii cele mai favorizate. Ca urmare a acestui fapt voi cere guvernului de la Bucureşti să îi permită logodnicei tale să plece din ţară".

La momentul respectiv legea nu permitea celor care au părăsit România să se căsătorească cu cei care rămăseseră acasă pentru că ştiau că următorul pas ar fi fost plecarea şi acestora din urmă peste graniţă. România a schimbat, ca urmare a cererii congressman-ului american, legea pentru două zile. "M-am întors în România şi ne-am căsătorit pe data de 30 decembrie 1976".

Totuşi, chiar şi după căsătorie oficialii de la Bucureşti nu au dorit să o lase pe soţia lui Sir George Iacobescu să plece din ROmânia.

A fost nevoie de încă un an pentru ca acest lucru să se întâmple. Românul a avut succes doar după ce a făcut greva foamei în faţa sediului ONU înainte de vizita preşedintelui României de la acea dată.

Ascensiunea

La momentul respectiv cariera sa deja începuse să se contureze. În 1978 el s-a angajat la Olympia&York şi a devenit protejatul lui Paul Reichmann, fondatorul companiei.

După ce a făcut parte din echipa care a lucrat la World Financial Center din New York, el a fost ales să lucreze şi la Canary Wharf.

Deşi sceptic românul era entuziasmat de proiect din perspectivă inginerească. 90% din Canary Wharf avea să fie construit pe apă, cu materiale aduse de o barjă pe râul Tamisa. Era o provocare unică, dar totodată costisitoare.

Până în 1991 Olympia&York construise 4,5 mil. picioare pătrate (peste 400.000 de metri pătraţi) de birouri în Canary Wharf. Canadienii plătiseră însă aproape 2 mld. lire pentru construcţia infrastructurii în zonă.

Cheltuielile mari şi recesiunea care a urmat au trimis cel mai mare dezvoltator imobiliar din lume în faliment.

Sir George Iacobescu insistă însă că, şi la acel moment era sigur de succesul Canary Wharf.

După o vreme Reichmann a preluat controlul asupra Canary Wharf după ce a achiziţionat terenul pe care fusese construit cartierul. Aşa a luat naştere o nouă companie Canary Wharf Group, iar românul a fost numit director executiv, funcţie pe care o deţine şi astăzi.

(by Andrei Feieer)

Peste 2 milioane de români nu-şi mai pot vinde maşina. Noua taxă de poluare a intrat în vigoare

Noua variantă a taxei de poluare a fost publicată în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare de la finele săptămânii trecute. Conform noii legi, pe lângă maşinile nou înmatriculate, taxa trebuie achitată şi pentru automobilele înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007.

Noua taxă de poluare a intrat de vineri în vigoare, la o lună de când legea a fost votată în Parlament de către Camera Deputaţilor. Conform acesteia, cei care doresc să achiziţioneze un automobil la mâna a doua înmatriculat în România înainte de 1 ianuarie 2007 sunt de acum obligaţi prin lege să achite noua taxă la reînmatricularea maşinii pe numele lor.

La finele lunii decembrie mii de români care au cumpărat un autoturism înmatriculat în România înainte de 1 ianuarie 2007 s-au înghesuit în unităţile Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din întreaga ţară pentru a-şi înscrie automobilul şi a evita practic noua taxă despre care toată lumea credea că va intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2012.

Odată cu intrarea în vigoare a noii taxe au apărut în prim-plan şi cazuri mai puţin obişnuite, cum este cel al maşinilor în leasing pentru care contractul a fost încheiat înainte de 1 ianuarie 2007 sau cel al maşinilor pentru care s-a recuperat în instanţă taxa.

Se plăteşte taxă şi pentru maşinile luate în leasing

"Dacă cineva a încheiat un contract de leasing pentru un automobil în decembrie 2006, iar acum contractul a ajuns la final şi vrea să transcrie maşina pe numele său, va trebui să achite noua taxă de poluare potrivit noii legi", a declarat avocatul Marius Coltuc, de la casa de avocatură Coltuc. Astfel, dacă cineva îşi va transcrie maşina pe numele său, pe lângă valoarea reziduală a maşinii, în cazul în care aceasta există, se va plăti şi noua taxă de poluare.

Vestea bună vine în cazul celor care şi-au recuperat în instanţă taxa anterioară - aceştia şi-au recuperat banii şi nu sunt obligaţi acum să o achite din nou.

"În cazul în care cineva a obţinut în instanţă returnarea taxei de poluare după iulie 2008, persoana respectivă va putea vinde auto­mobilul fără ca noul proprietar să fie obligat la plata noii taxe de poluare", a subliniat Coltuc.

La fel ca şi în anii anteriori, casele de avocatură se pregătesc deja să conteste în instanţă şi noua taxă de poluare, mai ales că în condiţiile actuale nu se urmăreşte neapărat reducerea poluării, dar se reuşeşte blocarea tranzacţiilor cu maşinile mai vechi de 2005 şi înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007.

"Noua taxă de poluare poate fi contestată în justiţie ca şi variantele anterioare. Deja avem noi cazuri şi vrem să mergem inclusiv la Curtea Europeană de Justiţie. Ca şi variantele anterioare, această taxă nu respectă principiul «poluatorul plăteşte», funcţionează ca un impozit şi nu reduce deloc poluarea", a spus avocatul Marius Coltuc.

Potrivit noii legi, obligaţia de plată a taxei intervine acum şi cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul înmatriculat pe teritoriul României anterior datei de 1 ianuarie 2007.

Cine poate cere restituiri

Obligaţia de plată a taxei intervine şi în cazul autovehiculului înmatriculat pentru prima dată, în România, după 1 ianuarie 2007, care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: 1. Pentru el nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule; 2. Face obiectul primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, după intrarea în vigoare a prezentei legi. La revânzarea unei maşini înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 în ţară cumpărătorul va plăti taxa. Restituiri pot cere cei care au plătit taxa auto între iulie 2008 şi momentul prezent în cazul în care au plătit o taxă mai mare decât reiese din calculele pe noua lege.

În România sunt înmatriculate aproape 4,3 milioane de autoturisme, dintre care 1,8 milioane au fost înmatriculate de la 1 ianuarie 2007 şi până la finele anului trecut şi pentru care s-a achitat o taxă de poluare şi implicit care în continuare pot fi tranzacţionate pe piaţa internă fără ca noul cumpărător să fie obligat să achite viitoarea taxă de poluare. Astfel, celelalte 2,5 milioane de maşini devin practic nevandabile în condiţiile în care noua taxă, chiar şi micşorată faţă de cea de anul trecut, reprezintă cel puţin jumătate din valoarea maşinii.

Pe site-urile specializate în tranzacţii cu maşini second-hand aproximativ 19.000 de autoturisme sunt mai vechi de 1 ianuarie 2007, din care 30-40% au fost înmatriculate în România înainte de această dată, diferenţa fiind reprezentată de maşini importate la mâna a doua după această dată. Astfel, după ce va intra în vigoare această taxă de poluare cele aproape 7.000-8.000 de maşini vor deveni nevandabile.

Taxa, mai mare decât preţul maşinii

Printre maşinile care nu vor mai putea fi achiziţionate practic la mâna a doua se numără şi SUV-urile Aro - spre exemplu pentru un Aro 240 din 2000 cu motor diesel Peugeot de 2,4 litri se va plăti o taxă de poluare de aproape 5.700 de euro, în condiţiile în care preţul maşinii la mâna a doua era de aproximativ 2.000 de euro. Pentru un model Dacia Logan, cu motor Euro 3 de 1,4 litri şi 75 CP din 2006, se va plăti o taxă de înmatriculare în valoare de aproximativ 1.200 de euro, adică aproape o jumătate din valoarea maşinii în prezent. În cazul unui VW Touareg din 2004 taxa va urca la 7.000 de euro, în cazul în care valoarea maşinii este de 8.500 de euro, iar pentru modelele Dacia Berlină sau 1310 fabricate înainte de 2004 taxa deja depăşeşte valoarea actuală a maşinii. Cele mai mari taxe ar fi plătite pentru maşinile cu motoare mari non-euro mai vechi de 14 ani, caz în care taxa urcă spre 30.000 de euro. Astfel, în majoritatea cazurilor maşinilor înmatriculate înainte de 2007 mai rentabilă devine casarea automobilului în vederea obţinerii unui tichet "Rabla" decât vânzarea efectivă.

Guvernul estimează că plăţile totale către proprietarii de maşini care vor solicita restituirea unor diferenţe din taxa auto nu vor depăşi 200 de milioane de lei, potrivit ministrului mediului Laszlo Borbely, citat de Mediafax.

Executivul discută impunerea taxei auto la prima vânzare a maşinilor intrate în ţară înainte de 1 iulie 2008, cu un cuantum redus cu 30%, şi restituirea unei diferenţe din banii deja daţi de proprietari, dar eşalonat pe mai mulţi ani, pentru a evita returnarea unei sume totale de 750 milioane euro în lipsa noilor reglementări.

Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede o re­du­cere a taxei de poluare cu până la 25%, dând posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, proprietarii de maşini să poată solicita restituirea sumelor reprezentând dife­renţa de taxă plătită.

Conform normelor de aplicare, pro­prietarii de maşini care consideră că taxa auto plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din noul sistem de calcul pot cere statului restituirea diferenţei. Procedura se află însă sub influenţa Codului de Procedură Fiscală, care stabileşte că suma de restituit va fi redusă prin compensare cu eventuale datorii fiscale neachitate de aceştia.

Acelaşi sistem de compensare, pre­văzut de Codul de Procedură Fiscală, va fi valabil şi la restituirea valorii reziduale a taxei, când autovehiculul este scos din parcul auto naţional, se arată în proiectul normelor privind aplicarea noului sistem al taxei de poluare auto.

Prin noul sistem de calcul al taxei auto, Guvernul mizează pe o balanţă financiară pozitivă a Fondului pentru Mediu, prognozând o creştere cu 336 milioane lei a veniturilor, prin impunerea la plată a tuturor autovehiculelor înmatriculate înainte de ianuarie 2007 şi înstrăinate după data intrării în vigoare a noii legi, şi o scădere de doar 240 milioane lei a sumelor de încasat, ca efect al reducerea valorii taxei. Prin compararea celor două valori, Guvernul estimează că diminuarea valorii taxei nu va avea un impact negativ asupra bugetului de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu, aceasta fiind acoperită din venituri preconizate să fie încasate.

Pentru ce maşini nu trebuie plătită taxa de poluare

• Automobilele încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor legale în vigoare.
  
• Automobilele acordate instituţiilor de învăţământ, sănătate şi cultură, ministerelor, altor organe ale administraţiei publice, structurilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaţionale şi organizaţii non-profit şi de caritate, prin donaţii sau finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, precum şi din programe de cooperare ştiinţifică şi tehnică.
  
• Automobilele confiscate sau intrate potrivit legii în proprietatea privată a statului şi acordate cu titlu gratuit în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
  
• Destinate competiţiilor sportive, definite conform prevederilor legale în vigoare.
  
• Automobilele Euro 6, cu motoare electrice sau sisteme de propulsie hibride.
  

(by Andrei Feieer)

Standard & Poor’s a redesenat brutal harta riscului în Europa. România este acum mai sigură decât Portugalia

Într-o singură zi şi printr-o acţiune fără precedent, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's, singura care a tăiat ratingul maxim al SUA, a redesenat harta euro­peană a riscului după ce a retrogradat calificativele suverane a nouă ţări din zona euro. Decizia, în urma căreia România este percepută mai bine decât Portugalia, a lovit cel mai dur Franţa şi Austria, state care şi-au pierdut astfel ratingul de top, şi complică planurile liderilor europeni de a lupta contra crizei datoriilor suverane.

Ratingurile Italiei, Spaniei, Portugaliei şi Ciprului au fost reduse cu două trepte, în timp ce calificativele Austriei, Franţei, Maltei, Slovaciei şi Sloveniei au fost reduse cu o treaptă. Germania, cea mai mare eco­nomie europeană, este singurul membru al zonei euro care a rămas nevătămat de decizia agenţiei. În afara calificativelor Germaniei şi Slovaciei, ratingurile a 14 ţări din uniunea monetară au perspectivă negativă, care indică o posibilitate de cel puţin 33% ca ratingul să fie revizuit în scădere în următorii doi ani. În prezent, cel mai redus ratig din zona euro şi Europa îl are Grecia, cu nivelul "CC" - ţară în default cu puţine şanse de revenire.

"Deciziile sunt motivate în cea mai mare măsură de opinia S&P că iniţiativele luate de liderii europeni în ultimele săptămâni ar putea fi insuficiente pentru a rezolva probleme sistemice din zona euro", scriu analiştii S&P.

Eforturi mai mari din partea statelor "AAA"

Decizia S&P, care subliniază faptul că investitorii cred că agravarea crizei din zona euro va crea mari probleme pentru statele membre şi la a care se adaugă una anterioară de retrogradare a Belgiei, repre­zintă un eşec al Europei care pune capăt unor iluzii cu valenţe de mit, scrie pu­blicaţia franceză Le Monde. Deşi nu va avea un impact imediat semnificativ deoarece era aşteptată de pieţe, retro­gra­darea în masă va afecta Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF), mecanis­mul de salvare al zonei euro.

Forţa FESF, care are o putere de foc de 440 mld. euro, rezidă în forţa statelor care-l finanţează şi propriul rating "AAA", serios ameninţat de retrogradarea Franţei şi Austriei. Pierderea ratingului va face mai dificil pentru liderii europeni să convingă investitori precum China şi Brazilia să rişte propriile fonduri.

Tăierea ratingului FESF ar putea duce la majorarea costurilor de finanţare, ceea ce va reduce puterea fondului de a proteja economiile mai slabe. John Chambers, preşedintele Comisiei de ratinguri su­verane a S&P, a declarat pentru agenţia Thomson Reuters că va fi nevoie de an­gajamente mai mari ale statelor care şi-au păstrat ratingul maxim pentru ca FESF să rămână cu calificativul "AAA". Chambers a avertizat că pentru Germania prin­cipalele riscuri referitoare la rating sunt deteriorarea situaţiei fiscale şi problemele sectorului bancar.

Sarkozy: Dacă pierdem ratingul AAA, sunt mort

În Franţa, liderii politici au încercat de mult timp să minimizeze o eventuală reducere de rating. Actuala retrogradare vine însă într-un an electoral, iar în ochii alegătorilor ar putea echivala cu un verdict dat de investitori asupra politicilor preşedintelui Nicolas Sarkozy.

Publicaţia franceză Le Figaro notează că va fi nevoie de 10-20 de ani pentru recâştigarea ratingului de top dacă sunt avute în vedere cazurile Danemarcei, Finlandei şi Suediei, care şi-au recuperat calificativul "AAA" între 2001 şi 2004 datorită unei discipline bugetare mai stricte. În primul comentariu public după reducerea ratingului, Sarkozy a lansat ieri un apel la calm şi a promis că va implementa noi reforme menite să consolideze situaţia financiară a ţării. Analiştii consideră că retrogradarea Franţei a adâncit divergenţele dintre nordul şi sudul Europei, slăbind poziţia politică a Parisului în relaţia cu Berlinul, în contextul negocierilor dure pentru soluţionarea crizei datoriilor de stat.

Potrivit presei, Sarkozy le-ar fi spus în decembrie apropiaţilor săi: "Dacă pierdem ratingul AAA, sunt mort".

De asemenea, acţiunea fără precedent a S&P ar putea reduce apetitul guvernelor europene pentru compromisuri privind rezolvarea problemelor Greciei, notează The Telegraph. Potrivit lui Etienne Gorgeon, director la Rothschild Invest­ment Managers, nici Marea Britanie, stat care nu face parte din zona euro, nu va scăpa de iureşul retrogradărilor de rating în urma reeşalonării globale a riscului.

Care e diferenţa între "AAA" şi "AA"?

"Trecerea de la un rating la altul nu înseamnă neapărat creşterea costurilor de finanţare pentru statele avute în vedere. Privarea de AAA înseamnă că nu mai există conceptul de datorie fără un risc de default. Iată definiţia ratingului AA, dată de S&P: probabilitatea ca împrumutatul să ramburseze datoria este foarte ridicată. Diferenţa dintre AAA şi AA este foarte mică", a menţionat Gorgeon. După ce SUA şi-au pierdut ratingul de top, anul trecut, costurile de finanţare ale ţării nu doar că nu au crescut, ci din contră, s-au redus.

Efectele reducerilor de ratinguri nu se opresc la nivelul statelor. Băncile euro­pene, care au expuneri masive la obliga­ţiunile din zona euro, se vor confrunta probabil cu noi valuri de retrogradări, scrie Reuters.

(by Andrei Feieer)

IBM lucrează la un acumulator cu aer pentru a creşte autonomia maşinilor electrice

Principala problemă a maşinilor electrice este în prezent autonomia scăzută în raport cu automobilele "obişnuite". Cu toate că bateriile Li-ion sunt mult mai eficiente decât cele NiMH în continuare nu pot asigura o autonomie mai mare de 160 km maşinilor electrice fără a creşte prea mult greutatea automobilului.

Inginerii de la IBM lucrează la un nou tip de baterie cu tehnologie Li-air, care are o densitate teoretică a energiei de 1.000 de ori mai mare decât bateriile obişnuite. Primele prototipuri cu noile baterii vor fi gata în 2013 în timp ce pe piaţă vor fi lansate până la finele deceniului.

(by Andrei Feieer)

Fondul Proprietatea a făcut anul trecut un profit de 128 mil. euro din dividende şi dobânzi. Teoretic, tot câştigul merge la acţionari

Fondul Proprietatea (FP), cel mai mare fond de investiţii din România, a raportat în 2011 un profit net de 544 milioane de lei (128 milioane de euro), în primul an sub administrarea americanilor de la Franklin Templeton.

Profitul a crescut cu 19% faţă de anul precedent, însă evoluţia nu li se datorează atât celor de la Templeton, cât mai ales unora dintre companiile din portofoliul fondului, care au distribuit dividende mai mari din profiturile înragistrate în 2010.

De exemplu, Petrom - cea mai mare companie din România, la care FP deţine 20,1% din acţiuni, a distribuit anul trecut dividende de un miliard de lei, după doi ani de pauză.

Astfel, doar de la Petrom, Fondul Proprietatea a încasat dividende brute de 201 milioane de lei. Încă 209 mil. lei au venit de la cele mai importante trei companii de stat din portofoliul fondului (Romgaz, Hidroelectrica şi Transgaz).

Franklin Templeton s-a angajat ca întregul profit obţinut de fond din dividende şi dobânzi bancare să fie distribuit acţionarilor sub formă de dividende. Astfel, este posibil ca în acest an FP să plătească dividende de circa 516 mil. lei (profitul net din care se scade rezerva legală). La numărul actual de acţiuni (totale) ar reveni un dividend brut de 0,03745 lei/acţiune, respectiv un randament al dividendului brut de 8,7%, raportat la preţul acţiunii de circa 0,43 lei. Randamentul dividendului la FP ar putea fi astfel mai mare decât dobânda bancară pe un an, ceea ce reprezintă un câştig semnificativ pentru fondurile străine care au cumpărat masiv acţiuni FP în ultimul an.

De exemplu, americanii de la Elliott, care au ajuns să deţină 12,5% din FP, ar putea încasa dividende brute în valoare de aproape 65 mil. lei (15 mil. euro).

Există însă câteva semne de întrebare cu privire la dividende. Unul ar fi dacă fondul va putea distribui dividende atâta timp cât o parte dintre acţiuni nu sunt plătite. Mai exact, este vorba despre un număr de 370 de milioane de acţiuni deţinute de Ministerul Finanţelor, care nu au fost plătite de stat. În 2010 a existat o problemă similară, iar fondul nu a putut distribui dividende înainte ca acţiunile neplătite să fie anulate.

Un alt semn de întrebare este legat de lichidităţile pe care FP le are la dispoziţie. La finalul lui decembrie 2011, FP avea lichidităţi de circa 494 mil. lei (114 mil. euro) în depozite bancare şi titluri de stat. Dacă fondul ar distribui dividende de peste 500 mil. lei, atunci i-ar rămâne foarte puţini bani pentru noi investiţii, mai ales în condiţiile în care ar putea fi obligat să vină cu bani în majorările de capital de la Hidroelectrica şi Nuclearelectrica.

Anul trecut, FP a realizat câteva investiţii mai puţin inspirate, cum ar fi achiziţia de acţiuni la băncile austriece Erste şi Raiffeisen. Fondul a investit circa 350 mil. lei în cele două bănci, iar valoarea celor două participaţii a scăzut cu peste 50% până la finalul anului. Şi valoarea participaţiei la Petrom a scăzut anul trecut cu 13%.

Astfel, activele nete ale FP au scăzut anul trecut cu 5,6%, de la 15,33 mld. lei la 14,47 mld. lei (3,35 mld. euro). Acţiunile FP au scăzut cu 30% anul trecut, de la listare, capitalizarea la finalul anului, de 1,37 mld. euro, fiind cu 59% mai mică decât valoarea activului net.

Listarea la bursă a principalelor companii de stat din portofoliul FP (Romgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica) este considerată de analişti drept principalul motor de creştere a preţului de piaţă al acţiunilor în următorii ani. În prezent, acţiunile listate reprezintă doar o treime din activul net, iar participaţiile nelistate au o pondere de 63%. Participaţiile nelistate sunt mai greu de valorificat de către fond, motiv pentru care sunt evaluate de piaţă sub valoarea recunoscută în portofoliul FP.

(by Andrei Feieer)

Românii prind gustul economisirii pe termen lung: depozitele pe doi sau trei ani au depăşit 1 mld. euro

Apetitul românilor pentru economisire pe termen lung a crescut încet, dar sigur în criză datorită ofertelor mai generoase ale băncilor, iar depozitele cu scadenţe de peste un an s-au majorat cu 1,1 mld. lei şi respectiv 290 mil. euro în ultimii trei ani.
Soldul depozitelor în lei cu scadenţa de peste un an era de 3,75 miliarde lei (circa 860 mil. euro) la sfârşitul lunii noiembrie, în creştere cu 41% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, în timp ce economiile "lungi" în euro au crescut de patru ori în această perioadă şi au ajuns la echivalentul a 366 mil. euro, potrivit datelor BNR.

Totalul depozitelor pe termen mai mare de un an a trecut astfel de echivalentul unui miliard de euro, în condiţiile în care clienţii individuali ai băncilor aveau în noiembrie anul trecut depozite totale cu o valoare cumu­lată de peste 110 miliarde de lei (25 mld. euro).

Astfel, mai mult de 90% din resursele atrase de bănci de la populaţie sunt în continuare depozite cu scadenţe scurte, în general de una sau trei luni, având în vedere că abia în ultima perioadă băncile au început să vină cu oferte atractive pentru clienţii dispuşi să îşi blocheze banii într-un depozit timp de doi, trei sau chiar şapte ani.

Băncile s-au pliat în trecut după preferinţa pentru lichidităţi a românilor şi şi-au croit oferta pe structura unor produse de economisire cu scadenţe scurte sau chiar conturi de economii şi conturi curente. Nevoia de a reduce dezechilibrele între resursele atrase pe termen scurt şi creditele acordate pe termen lung a lăsat însă treptat loc pe piaţă pentru apariţia a tot mai multe produse de economisire cu scadenţe lungi. Cea mai consistentă ofertă, dar şi ultima apărută pe piaţă, este cea a UniCredit Ţiriac Bank, care încearcă să convingă clienţii să-şi depună banii la bancă pe doi, trei, cinci sau şapte ani cu dobânzi de 7% pe an la lei şi până la 6% pe an la euro.

BCR, cea mai mare bancă locală, a inclus încă de anul trecut în ofertă depozitele cu scadenţa la doi ani, iar la începutul acestei luni a mărit miza pentru atragerea de resurse pe termen lung şi plăteşte bonificaţii de 7,25% pe an la lei şi 4,25% pe an la euro. Cele două bănci, controlate de grupuri austriece (Bank Austria şi respectiv Erste), se conformează astfel directivelor primite de la Viena, prin care li s-a cerut să caute mai multe resurse locale deoarece liniile de finanţare externe vor fi mai rare şi mai scumpe.

 

BRD are în ofertă un depozit în valută cu scadenţa la trei ani şi dobândă progresivă, care urcă de la 2,5% pe an în primul semestru de contract la 4% pe an în ultimul semestru. Şi băncile de talie mică precum OTP Bank, Carpatica sau ProCredit au depozite cu scadenţe de doi sau trei ani. Turcii de la Credit Europe au lansat, de asemenea, recent un depozit în lei pe doi ani şi plătesc o dobândă de 7,5% pe an.

Spre deosebire de piaţa locală, clienţii băncilor de pe pieţele dezvoltate din Occident sunt obişnuiţi de multă vreme cu produsele de economisire pe termen lung. Preferinţa românilor pentru plasamente lichide a făcut însă ca piaţa să fie dominată de depozite pe 1-3 luni, chiar dacă cea mai mare parte sunt reînnoite la scadenţă şi clienţii ajung în final să îşi ţină banii la bancă tot 2-3 ani.

(By Andrei Feieer)

Despre Alvin Toffler

Alvin Toffler (n. 3 octombrie 1928) este un cunoscut scriitor și futurolog american.

Pentru mai mult de patru decenii, Alvin Toffler, a fost una dintre cele mai influente și bine cunoscute voci din domeniul afacerilor și din cel intelectual. Odată cu publicarea primei sale lucrări "Șocul viitorului", Toffler a creat o noua disciplină, futurologia, prin studiul schimbării și impactul acesteia asupra afacerilor și culturii. Acesta are un deosebit dar pentru definirea forțelor și tendințelor ce ne modelează viitorul în economia actuală bazată pe informații. În afară de Șocul viitorului și Al treilea val, Alvin și Heidi Toffler (soția și partenera intelectuală a acestuia de 51 de ani) au scris și alte cărți printre care se numără Război și antirăzboi, Puterea în mișcare și, recent, Crearea unei noi civilizații.

Toffler este un important consultant pentru comunitățile militare și de spionaj din lume, laureat al Fundatiei McKinsey pentru contribuția în literatură și de asemenea co-președinte onorific al Comitetului American privind Dezvoltarea Fondului Națiunilor Unite pentru Femei. Alvin Toffler deține diplome onorifice în literatură, drept, ștințe, și management de la Universitatea Keio din Japonia.

Cărți publicate: 

Șocul viitorului (1970) Bantam Books 

Al Treilea Val (1980) Bantam Books 

Megatendințe Puterea în Mișcare (1990) Bantam Books 

Război și Anti-război - supraviețuirea în zorii secolului XXI (1995) Warner Books 

Crearea unei noi civilizații (1995) Turner Pub 

Consumatorii de cultură

(by Andrei Feieer)